The F Word sau De ce ne este frică de feminism (Partea I)

 

Acum câteva săptămâni am participat la un workshop despre Personal Branding, eveniment la care am întrebat o expertă în marketing cum putem depăși stereotipurile/conotația negativă a cuvântului “feminism” atunci când acesta face parte din brandul nostru personal.

Răspunsul a fost unul des întâlnit în spațiul public, după cum puteți viziona mai jos:

Am decis să îi urmez indicațiile și să le împărtășesc rezultatele, pentru că, în opinia mea, o atitudine poate fi argumentată cu atât mai bine cu cât izvorăște dintr-o cunoaștere adecvată a subiectului.

            Așadar sunt feministă! Mi-am făcut temele și sunt gata să vă povestesc câte ceva despre prejudecățile asociate feminismului și feministelor, istoria conceptelor  “feminism” și “feminist” și nu în ultimul rând, contribuția feminismului la viața unei femei din anul de grație 2011 (toate acestea pe parcursul a trei postări, pentru a asimila informațiile mai bine).

 Să începem cu : Ce este feminismul?

 Mihaela Miroiu (teoreticiană si militantă feministă din România, așa cum ne spune pagina ei de Wikipedia) ne oferă următoarele linii de gândire în acest sens:

”Feminismul este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism, ambele universal răspândite în timp și spațiu. Fără misoginism, sexism și patriarhat, de bună seamă nu era necesară o ofensivã feministă în sens politic. Atâta vreme cât acestea există, feminismul nu are cum să își piardă rațiunea de a fi. În același timp, feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele bărbătești și masculine. Scopurile politice ale feminismului sunt legate de egalitatea de tratament în fața normelor, instituțiilor și a practicilor publice și private, indiferent de gen, de șanse egale la exercitarea autonomiei și în autoafirmarea persoanei.”

Păi și atunci, dacă feminismul e ”doar” atât, de ce ne temem să ne declarăm măcar ”pro”?

 Tema, bineînteles, este vastă. Eu am ales să vă prezint un argument al Mihaelei Miroiu și să discut despre cele trei prejudecăți pe care le-am întâlnit cel mai des până acum în cultura populară.

 Mihaela Miroiu, în cartea Drumul către autonomie (Editura Polirom), spune următoarele:

” [Feminismul] Este tratat ca având o conotație negativă (militantism strident și agresiv) sau ca nepotrivit pentru o experiență postcomunistă, o dată ce în comunism a existat ideologia egalității între sexe, inclusiv în privința muncii și plății egale și promovãrii pe cote în funcții de decizie.

Foarte puțină lume știe că feminismul românesc are o tradiție, iar atitudinea publică în această privință este dominată mai degrabă de indiferență, de necunoaștere sau de antifeminism preventiv. Prin antifeminism preventiv înțeleg ofensiva culturală (adesea și politică) ce precede manifestarea publică amplă a feminismului, și este menit să denigreze feminismul înainte ca acesta să aibă posibilitatea de manifestare în spațiul public. În acest mod, atunci când cineva își asumă identitate feministă și discurs feminist, este a priori tratat cu suspiciune și adesea cu ironie disprețuitoare, dacă nu cumva i se refuzã accesul la mass—media.”

Această ofensivă culturală se folosește de anumite mecanisme, printre care și prejudecățile cele mai răspândite cu privire la ”adeptele feminismului”, prejudecăți menite să ne taie a priori craca de sub picioare. După cum am afirmat mai devreme, acestea sunt cele mai întâlnite de către mine, dar aștept și alte contribuții pertinente, pentru a realiza o listă exhaustivă pe această temă, însoțită de anti-argumentele de rigoare.

Prejudecata nr 1: Feministele sunt femei care urăsc bărbații, ele vor să fie ”deasupra” și să răstoarne balanța puterii în favoarea lor.

Nimic mai fals! După cum putem deduce din definiţia de mai sus, feminismul doreşte să combată misoginismul şi sexismul, nicidecum să le înlocuiască cu practici similare pe dos. [Iar antonimul adevărat al misoginiei (definită ca ura sau repulsia față de femei, conform dexonline), este misandria (Repulsie patologică față de bărbați).]

Feministele au luptat pentru drepturi egale, acces la educație și profesii din toate domeniile precum și plată egală pentru muncă egală, dreptul asupra capacităților lor reproductive, conștientizarea cu privire la problemele cu care se confruntă (încă) acestea, egalitate de șanse, analizarea și contestarea relațiilor de putere din mediul privat, combaterea violenței domestice, promovarea modelul cuplului partenerial etc.

 Este necesar să conștientizăm că femeile din secolul XIX nu aveau dreptul să încheie acte administrative fără acordul soțului, să dispună de veniturile lor realizate în timpul căsniciei sau să dețină proprietăți, iar de divorț nici nu se punea problema.

Prejudecata nr. 2: Feministelor nu le mai plac bărbaţii, acestea alegând să fie lesbiene!

Din nou un stereotip fals, ce realizează o asociere cu un termen, din păcate, din nou cu o conotaţie negativă, din nou preventiv şi evocând o imagine de ”Așa nu!” în cultura normativă și normală a heterosexualității. Există într-adevăr femei lesbiene şi bisexuale pe parcursul istoriei feministe, aşa cum există şi bărbaţi homosexuali în artă.  Cu toate acestea, nu putem opera cu asocieri de acest tip în cadre atât de generale. Feminismul nu are ca scop general anihilarea familiei formată din cupluri heterosexuale, iar orientarea sexuală, cred eu, nu ar trebui să țină de cea politică.

Prejudecata nr 3: Feministele sunt femei ce își refuză feminitatea și tind sa devină masculine (atât prin aspect cât și prin comportament).

Femeile au luptat pentru drepturile lor într-o lume a bărbaților, fiind nevoite adesea să folosească armele lor pentru a-i putea învinge și convinge. Atitudinea masculinizată  și agresivă pe care o afișează în continuare în anumite cadre (vezi de exemplu viața politică)  izvorăște din necesitatea continuă de a demonstra că și ele au dreptul să fie acolo și că pot face față (așa cum au făcut față mizeriei și infecțiilor din spitale de exemplu), din nevoia ca vocea lor să fie ascultată și credibilă, raportându-se la termenii masculini în care a fost definită credibilitatea. Eu nu le condamn pe cele care fac asta, dar le apreciez mai mult pe cele care reușesc fără să o facă.

Cu toate acestea, consider că femeile nu au uitat niciodată că sunt femei (în mare parte pentru că nu li s-a permis) iar acum unul din feminisme urmărește redescoperirea și îmbrățișarea femeiescului în adevăratul sens al cuvântului/caracterului și nu a femininului ca și construct  patriarhal. În continuare, poziția lor în diverse roluri este contestată, însă rezultatele pe care acestea le aduc diverselor domenii demonstrează încă o dată ce valori “neexploatate” poartă cu ele.

Un exemplu în acest sens este faptul că femeile sunt mai bune negociatoare decât bărbații – după cum constată Linda Babcock și Sara Laschever în cartea ”Women don’t ask” - în condițile în care cursurile moderne de negociere nu mai urmăresc modelul agresiv, ci unul cooperant, în care să existe beneficii și câștiguri de ambele părți, ba chiar să fie amplificate (expanding the pie). De aceea trainerii din domeniu afirmă adesea că toți negociatorii ar trebui să învețe să negocieze ca o femeie.

Multe din aceste lucruri ar fi trebuit să le cunoaștem pentru a ne construi o poziție. Să le cunoaștem din cartea de istorie (și nu numai) care să ne învețe despre cum drepturile noastre nu au picat nici din cer, nici din mâinile bărbaților și nici de la sine, să ne învețe cine și cum a luptat pentru ele și mai ales cum ar fi fost viața noastră, a tuturor femeilor și bărbaților, fără ele.

Dar cine să ne învețe?

PS: În partea a II-a, vom urmări puțin istoria termenilor feminism și feministă! Până atunci,  suntenți invitați la conversație.